AGENDA
Managementul Resurselor Umane:
Lectii invatate in contextul Pandemiei
1. Managementul resurselor umane in banking
„Apropierea de oameni nu trebuie să fie o chestiune de criză. Ci o normalitate, o valoare personală după care să ne ghidăm.”Leonard Rizoiu, LeoHr
Moderator al primului panel „Managementul resurselor umane azi în Banking”, Leonard Rizoiu, Managing Partner la LeoHr consideră că apropierea de oameni este o normalitate „pentru că ne învață ce sunt unitatea, răbdarea și înțelepciunea. Într-adevăr, mai avem de parcurs din această perioadă tulbure, dar ce trebuie să reținem, este că din tot ceea ce e mai rău, se nasc SOLUȚIILE, OPTIMISMUL, SPERANȚA și PUTEREA” iar împreună, oferind și acceptând ajutor, putem depăși greul.
Principalele provocări ale sistemului bancar sunt maniera în care se va reacomoda relația bancă-client, cum vor fi gestionate riscurile și cum se va desfășura managementul resurselor umane în noile condiții. Pandemia actuală va avea efecte puternic disruptive în societate și economie. Banking-ul, la rândul său, nu va fi ocolit! Profesorul Bogdan Căpraru de la Universitatea A.I.Cuza din Iasi si membru in Consiliul Fiscal consideră că „schimbările de paradigmă vor veni mai repede decât ne închipuim pe toate palierele activității bancare: procese, managementul riscului, al resurselor umane, relația bancă-client. Suprapunerea crizei sanitare actuale peste tendințele existente din mediul bancar românesc au complicat și mai mult misiunea băncilor.” Capitalul uman a fost de departe cel mai afectat de pandemie indiferent de domeniul de activitate iar una din marile provocări în acest context o reprezintă managementul resurselor umane, atât din perspectiva personalului deja angajat, cât și al pregătirii și inserției tinerei generații în sistem.
Cum arată noua normalitate, ce acțiuni au adoptat departamentele de resurse umane, care au fost cele mai mari provocări atât pentru sistemul bancar cat si pentru mediul universitar, cum vom reuși să facem transfer și dezvoltare, nu doar de cunoștințe de specialitate ci și de abilități și atitudini specifice în aceste condiții. Cum poate fi imbunătățită relația Universități – bănci în furnizarea de forță de muncă de calitate. Cum vom facilita inserția pe piața muncii în noile condiții.
Iată câteva dintre întrebările la care vor răspunde speakerii invitați, profesioniștii din ecosistemul bancar, universitar și educațional. Și pentru că multe din bănci au sau au avut contracte de colaborare educaționale cu universitățile prin proiecte de practică derulate într-un cadru organizat, cu oferirea de burse, cursuri, mentorat sau chiar activități de consiliere profesională, vă invităm la o dezbatere liberă fără menajamente despre cum se va găsi echilibrul în urma forțelor ce acționează acum: digitalizare, impact pandemie, mirajul altor domenii de activitate care atrag specialiști cu experiență din bănci, politicile de retenție a personalului cu experiență din bănci și unul din subiectele fierbinți care preocupă întreg sistemul: Cum poate fi îmbunătățită imaginea bancherului în societate în condițiile în care în ultimii ani a fost supus unui tir mediatic din partea unor formatori de opinie din politic și societate?
*Cum se va gasi echilibrul in urma fortelor ce actioneaza acum: digitalizare, impact pandemie, mirajul altor domenii de activitate care atrag specialisti cu experienta din banci – hemoragie de resurse umane?
*Care sunt seturile de cunostinte, abilitati si atitudini specifice pentru urmatorii 10 ani in banking?
*Politicile de retentie a personalului cu experienta din banci
*Noi provocari pentru prelucrarea datelor personale ale angajatilor
*Cum poate fi imbunatatita imaginea bancherului in societate in conditiile in care in ultimii ani a fost supus unui tir mediatic din partea unor formatori de opinie din politic si societate?
2. Pregatirea generatiilor viitoare
*Cum vom derula stagiile de practică/internship în perioada următoare, în special ca urmare a restricțiilor de distanțare socială?
*Cum vom reuși să facem transfer și dezvoltare, nu doar de cunoștințe de specialitate, ci și de abilități și atitudini specifice în aceste condiții?
*Cum vom „umaniza” și integra digitalizarea în procesele de practică/internship?
*Cum vom facilita inserția pe piața muncii în noile condiții?
*Cum poate fi imbunatatita relatia Universitati – banci in furnizarea de forta de munca de calitate?
Moderatori: Leonard Rizoiu, CEO LeoHr
Mihail Gabriel Chicioreanu, consultant managementul carierei, 4CAREER
Invitati: Florin Dănescu, președinte executiv ARB, Radu Ghețea, președinte CA Libra Bank&președinte de onoare ARB, Diana Vancea, director adjunct HR Banca Transilvania, Adrian Grecu, manager resurse umane OTP Bank, Dan Câmpean, director general Cert.ro, prof.Bogdan Căpraru, Universitatea A.I.Cuza Iasi, prof. Monica Dudian, ASE București prodecan conf.univ. dr. Claudiu Boțoc, Universitatea de Vest Timișoara, Sorin Faur, CEO Academia de HR, Bogdan Panait, Ceo Lexdata, Dorin Bodea, director general Result, Alina Mocovan, Trainer